Pentru că n-am reuşit să vând filosofii de săptămâna viitoare am să devin magician. Am să vând vise împachetate în cutii legate cu fundiţe pentru câteva zile sau câteva săptămâni. Cotidianul meu va fi să mânuiesc vorbe frumoase care le promit altora o rupere de cotidian.
Mă tot nedumereşte zilele astea şi mă tot întreb ce-i aia un intelectual? Mi se pare că azi sunt mai multe categorii de oameni care încearcă să de înscrie în acest ideal.
Primul l-aş numi "filfizonul". Cel foarte sigur de sine - atât de sigur încât discurţiile cu el se transformă în interminabile jocuri de şah care nu fac altceva decât să-i stimuleze orgoliul personal. El a făcut multe, a scris peste tot, a publicat de toate, ştie tot ce mişcă. Dacă nu ai măcar o pubicaţie cu care să te lauzi n-ai să-i ajungi la nas. De cele mai multe ori nu se impune prin argumene ci prin atitudine. Atât de multă siguranţă de sine deruteazè şi chiar dacă argumentele sale nu le poţi accepta nicicum, te prinde în plasa lui şi poate reuşi să-ţi lase un sentiment de admiraţie. Cunoscând oameni dinăştia de obicei îmi spun....Măcar au făcut ceva, nu sunt faimoşi numai în regatul din bailă lor...
Al doilea, paremi-se e un intelectual modern, new-age. Omul ăsta ştie de toate şi nimic. Acuză specializaţii într-un domeniu de îngustime intelectuală şi de faptul că sunt lipsit de imaginaţie creativă. Paradoxal, într-o duscuţie, pronunţă mult mai multe nume şi dă mult mai multe citate decât omul care şi-a tocit coatele ca să afle despre ce e vorba în cărţile şi în cuvintele pe care el le pronunţă cu atât de multă uşurinţă. Vă rog: să nu-l confruntăm cu omul universal din renaştere! Scopul său nu e "cunoaşterea universală" (mna că m-am molipsit şi eu) ci culegerea de maxime.
Al treilea e cinicul. Omul care tace, sau dacă vorbeşte o face pişcând usturător din ceilalţi. Ei nu-l înţeleg însă şi continuă să se procupe doar de îngâmfarea lor. Cinicul oboseşte reprede, se retrage, nu prea iese în faţă şi se resemnează undeva în plan secund. Pentru pseudo-intelectual el e o cantitate neglijabilă şi cred ei nevaloroasă. Râde de idealurile lor împachetate cu fundiţe roz, nu are iniţiativă şi poate, cel mai important, nu are o reţea de "netwroking". Are doar câţiva prieteni cu care se simte bine la o bere.
Ăsta o fi intelectualul? Oi fiu eu de modă veche, dar pentru mine înseamnă: mai ales capacitatea de admiratie, pudoare intimă şi un fel de nesiguranţă interioară dată de rafinateţea lumii care-l înconjoară. Încearcă să scape de clişee, se fereşte de maxime şi dacă nu ştie ceva o spune.
Azi e greu să-ţi duci viaţa aşa...şi e aşa de uşor să devii cinic. Te plictiseşti repede să te expui, rămâi în umbră şi te creşti pe tine singur, în mod personal.
Întâmpinaţi greutăţi în găsirea unei filosofii pentru compania dumneavoastră? Vă este greu să găsiţi o bună strategie de implementare a filosofiei în compania dumneavoastră?
Filosof serios, calificat cu îndelungată experienţă în domeniu oferă servicii impecabile legate de "filosofia companiei".
Pentru orice fel de informaţii suplimentare, dar mai ales pentru propuneri de angajare, mă puteţi contacta la adresa de e-mail: korova.blog@gmail.com.
Gata! S-a terminat - m-am întors în borcanul pe care l-am tot numit acasă.
Ultimul gând şi noi speranţe pentru viitor: de acum înainte nu mă mai înghesui prin valize, sufletul meu nu trebuie să se mai strecoare în kilograme fixe.
M-am înşelat însă. Kilogramele n-or mai fi fixe, dar din noua în vechea casă ajung mai târziu decât din ţări străine.
Mioriță laie, Laie bucălaie A venit Cioran tataie Lângă mine în odaie Zicând ca să mă-nmoaie: ”Așa să știi mamaie Că viața-i cam de...oaie....”
Ăsta e doar un preludiu personal.
Ca să par totuși mai serioasă vă recomand:
P.S: Reușisem să dau și de ”Apocalispa după Cioran”, dar văd că linkul nu mai funcționează. Vă invit așadar să vă bucurați de ”Exercițiu de admirație”.
Stătea și aștepta în fiecare zi în fața porții să apară ceva. Și-acel ceva tot nu venea...
A pornit atunci la drum si acum se îndrepta spre capătul covorului pe care l-a întins sârguincios in dungi. Știa că mai are doar câteva etape mărunte de parcurs cu trenul acela pe care l-a așezat pe butuci și că va ajunge să se oprească într-un loc necunoscut. Știa că trenul o va lăsa să se scufunde într-o bătălie cu balauri necunoscuți și cu vise care se strâmbă din ce in ce mai mult. Se strâmbau deja la ea din necunoscutul întunecat si o speriau cu zâmbete urâcioase a căror sens nu reușea încă să-l înțeleagă până la capăt.
Își pregătea deja cuvinte iscusite ca să-i înfrunte, dar cumva își aducea aminte de demult că iarna e frig si cuvintele au obiceiul sa înghețe aproape de dinții prin care ies fuioare de cuvinte cu ajutorul unui zâmbet. Încerca totuși să înfrunte cumva primejdia și se gândea că undeva va fi întotdeauna o mâna întinsă numai pentru ea.
A luat atunci hotărârea să renunțe la cuvinte, să-si ia inima-n dinți si să pornească înspre necunoscut gândindu-se că și tragicul, cumva, pe undeva, nu e chiar atât de absurd.
Și uite așa, tot așa și iar așa, se tot juca și mai călătorea speranța mea.
Mai știi cum e să miroși florile primăvara fără să te grăbești? Mai știi cum e să te bucuri de tine fără să simți că te înghesutiești? Mai știi să respiri fără să simți că ai noduri de teroare în gâtlej? Mai știi să te uiți la soare fără să te simți cuprins de vârtej?
Asta îmi tot spun de ceva vreme, Și vremea se tot împotrivește. Îmi tot numără secundele, îmi tot numără pașii Și parcă totul se înșurubează mecanic pe mișcări din ce în ce mai repezi și mai abuzive.
Mai știi cum e să nu fii obosit, mai știi să prețuiești?
Și îmi răspund: Mai știu, mai știu... Mă bucur de flori, mă bucur de timp, mă bucur.... Mai știu tot ce știam, doar că îmi îmi aduc aminte și uit de toate din ce în ce mai repede...
Ps: Mna că m-a pălit strașnic azi o pseudo-formă de poezie. E prima încercare de acest gen așa că cer scuze dacă nu e cu cătare. Oricum mai bine decât mine o spune Dinescu.
Scriu dintre maldărele de lucruri care mă înconjoară. Scriu despre ele, scriu cu ele. Scriu ca să învăţ să scriu. Nu luaţi însă prea în serios ce scriu, de multe ori e doar felul meu de a-mi descreţi fruntea.
