korova

Mioriță laie,
Laie bucălaie
A venit Cioran tataie
Lângă mine în odaie
Zicând ca să mă-nmoaie:
”Așa să știi mamaie
Că viața-i cam de...oaie....”

Ăsta e doar un preludiu personal.

Ca să par totuși mai serioasă vă recomand:




P.S: Reușisem să dau și de ”Apocalispa după Cioran”, dar văd că linkul nu mai funcționează. Vă invit așadar să vă bucurați de ”Exercițiu de admirație”.

Ce ușor și dureros surprind cuvintele astea o esență foarte grea:

"În închisoarea Jilava auzisem povestea unui arestat pe care anchetatorul, în nobila sa strădanie de a-l convinge să recunoască lucruri pe care nu le făcuse, îl lovea numai în cap. "O să-mi scoateţi ochiul", s-a plâns victima, la o lovitură mai zdravănă şi care îşi greşise ţinta. "Nu-ţi fă probleme", l-a liniştit torţionarul. "Şi eu mi-am pierdut un ochi într-un accident şi uite că nici nu se cunoaşte. Ce, ai putea să-mi spui care e de sticlă ?" "Stângul", a răspuns arestatul. "Cum ţi-ai dat seama ?" s-a mirat anchetatorul. "Are o privire mai umană". (Florin Constantin Pavlovici).

Văd că revin din ce în ce mai des la una dintre puținele tematici serioase de care m-am ocupat aici pe blog. Cred că am să inaugurez o nouă rubrică. De data asta însă prefer să mă feresc de la a face prea multe broderii pe marginea textului, căci bucățica asta de viață și de scriitură nu are nevoie să fie comentată.