korova

Sunt o persoană posesivă, dar nu cu oamenii. Îmi place să posed locuri. Mintea mea şi oraşele în care trăiesc funcţionează după scheme asemănătoare. Pe fiecare semafor, intersecţie, clădire şi stradă am lăsat câte o bucăţică din mine. Am lipit câte un gând pe fiecare stâlp de telegraf şi pe fiecare copac de la marginea şoselei. Sunt un păianjen. Drumurile pe care circul cel mai des sunt acoperite de o plasă groasă pe care am ţesut-o cu răbdare în jurul lor. Dacă cineva taie un copac sufăr. Mulţi mă iau drept ecologistă, dar eu sufăr fiindcă un copac tăiat e o amintire tăiată din mine. Pentru că trăiesc în simbioză cu locurile, atunci când se schimbă sensul unei străzi mă cuprinde dezorientarea.

La semafor se produc cele mai multe revelaţii. În puţinele secunde dintre roşu şi verde mă pierd într-un timp care se dilată şi simt o căldură liniştitoare care îmi cuprinde până şi buricele degetelor. Visez. Odată cu verdele şi cu pedala de acceleraţie mă desprind brusc de şoaptele care mi-au încântat urechile şi le las acolo ca să le pot regăsi data viitoare.
Nu vă bazaţi pe mine dacă vreţi un ghid în imagini al unui oraş. Eu aş fotografia numai locuri absolut ne interesante.