Abia aştept să fiu turist. Turiştilor le e permis orice, mai ales să fie murdari pe picioare. Cu cât sunt mai murdari, cu atât sunt mai demni de stimă. Baticurile, pălăriile, maieurile şi hainele ciudate încep să aibă o viaţă a lor atunci cînd eşti departe de casă, sau de o casă, oricare ar fi ea. Pomeţii obrajilor sunt roşii, părul încercă din răsputeri să stea fix în cozile şi cocurile chinurilor sale şi picioarele se trezesc dimineaţa constatând că mai jos de glezne nu au mai fost solicitate de mult atât de intens de sandalele sau de papucii incomozi. Ochii se clătesc în culorile fiecărei noi statui, clădiri sau fresce. Gura o ia înaintea gândului şi tace. Pe spaţiul dintre coada de la uşa muzeului şi umezeala de pe frunte pune stăpânire soarele care, ieşit la plimbare, ţine cu tot dinadinsul să apară în albumul cu artişti importanţi bifaţi în vara asta aşa că începe şi el să picteze ungând turistul cu straturi de culoare.
Turistul păşeşte încet, merge ca pe o scară rulantă pe care a construit-o aerul doar pentru el. Nu trebuie să te grăbeşti ca să poţi să mergi cu ea. Trebuie să îţi iei timpul necesar, să te oboseşti destul ca să te poţi aşeza dup-aia pe scaunul din partea liniştită a creierului şi să poţi savura viziunea rupturii de cotidian cu pălăria pe frunte.
P.s: vara asta am ceva cu pălăriile...
11 iulie 2008 la 12:36
cu siguranta ca tu visezi la vacanta :)