korova

Mi-am adus aminte cât de mult îmi place să port cămăşi. Le-am trădat în ultima vreme şi le-am uitat pe toate agăţate pe nişte umeraşe dosite într-un con de umbră din dulap. Oare de ce le pun pe triunghiurile alea care pe mine mă incomodează? Nu le calc şi nu mi le-a călcat nimeni niciodată. Cred că le pun acolo ca să le văd mai bine, ca să le disting de căpiţele de haine peste care tronează ca nişte steaguri drepte care au cucerit Polul Nord sau vârful Himalaiei, dar fiincă le pun atât de sus, uit mereu de ele.

Azi mi-a făcut cu ochiul cămaşa mea în carouri roşii, dulcea mea prezenţă din dulap, unică în felul ei. Aş vrea să o asortez cu o umbrelă de soare cum au domnişoarele acelea mici care au ochii mereu închişi, care vorbesc limbi ciudate şi care nu se ruşinează să se plimbe cu aşa ceva pe stradă. Aş vrea să fie tot roşie, să fie croită dintr-un material care să strălucească discret la soare şi să aibă multe şnuruleţe jucăuşe care să danseze pe lângă ea. Aş asorta ţinuta cu o acadea şi m-aş plimba aşa pe bulevard, sub soare, de parcă aş fi stăpână peste toată lumea asta care frige.