0
În capul meu neuronii se împrietenesc şi construiesc ghemotoace. Se iau de mână sau se strâng în braţe şi fac mici gâlme pe care eu trebuie dup-aia să le periez ca să le desprind. Atunci când dau peste un ghemotoc dinăsta sper că măcar neuronii au reuşit să îşi aleagă prieteni pe măsură. Dacă reuşesc să-i desprind şi văd că îmi şoptesc o idee nouă îi felicit pentru alegere şi le dau aprobare de a-şi legalizeze relaţia.
Seara, când soarele nu mai bate pe monitor ca să mă oblige să scriu lucrurile fără să le revăd, gâlmele astea care se simţeau bine la căldură se înroşesc. Se înroşesc şi se transformă în sirene ca să îmi atragă atenţia că în capul meu s-a decretat stare generală de asediu şi că orice inamic va fi omorât numai din cauza tentativei de a trece pragul zonei marcate cu "lucrarea de licenţă". Celelalte părţi ale creierului sunt şi ele supărate şi trimit armate zonei cu probleme, pentru că, ştiu că dacă nu le voi folosi prea des îşi vor pierde antrenamentul şi riscă să se atrofieze.
Un ceai şi un somn bun reuşeşte să liniştească pe toată lumea. La ora de culcare prietenii se iau de mână, cuplurile aprobate de mine se iau în braţe şi îşi promit iubire veşnică.
