0
Locuiesc pe un coridor lung şi îmbufnat. De fiecare dată când plouă sau bate vântul vrea să se răzbune pe mine. Porţile se zbat şi începe să se mişte de parcă ar vrea să o ia din loc. Mă întreb dacă va reuşi să zboare vreodată. Soarele nu îi place prea mult. Nu îi place să fie lăsat în pace. Poate se simte singur. Are noroc că pereţii camerelor sunt subţiri şi lasă vocile oamenilor să ajungă până la el. Are noroc că unii uită să îşi revendice intimitatea şi îşi prelungesc discuţiile în timpanul său. Foarte rar se simte bine. Atunci când foamea din stomacul lui a reuşit se potolească digerând fericirile şi tristeţile noastre îşi mişcă încetişor porţile ca să ne aprobe.
Secretele mele sunt împrăştiate de-a lungul coridorului pe care locuiesc. Dacă cineva ar şti să-l asculte ar afla totul despre mine. Suntem cu toţii ai lui, de fapt, dar noi îl uităm sau îl ignorăm de cele mai multe ori. El reuşeşte doar să ne supere.
Când locuieşti pe un coridor perspectiva ta asupra vieţii se schimbă.
