0
Începe vremea anotimpului greu, a durerilor de tâmplă şi a picioarelor reci. Încep clipele în care ţi-e bine când intri într-o casă călduroasă şi te bucuri că poţi scrijeli cu unghia feţe surâzânde pe geamul îngheţat. În perioada asta te îmbrăţişează şi ultima cârpă din dulap ascunsă sub o bluză arătoasă. Parcă oamenii sunt mai prietenoşi, dar nu pentru că aşa le e firea, ci pentru că frigul îi îndeamnă să stea cât mai aproape de căldura celorlalţi.
Încep să simt miros de brad, să întrevăd focul luminilor care parcă vor să ardă oraşul şi mirosul de lemn de electricitate pe care îl adulmec cu nasul degerat. Azi m-am catapultat deja în crăciunul meu, e drept, orăşenesc. E crăciunul acela în care toţi sunt, într-un fel al lor, mai buni. E crăciunul acela în care sper că anul ăsta se va strecura măcar o nuanţă de alb şi pentru mine. Azi vreau să fac salturi mortale ca să ajung gâfâind până la poalele oamenilor care îmi sunt dragi şi să-i privesc cu ochii aproape înlăcrimaţi de prea mult entuziasm.
Încep să simt miros de brad, să întrevăd focul luminilor care parcă vor să ardă oraşul şi mirosul de lemn de electricitate pe care îl adulmec cu nasul degerat. Azi m-am catapultat deja în crăciunul meu, e drept, orăşenesc. E crăciunul acela în care toţi sunt, într-un fel al lor, mai buni. E crăciunul acela în care sper că anul ăsta se va strecura măcar o nuanţă de alb şi pentru mine. Azi vreau să fac salturi mortale ca să ajung gâfâind până la poalele oamenilor care îmi sunt dragi şi să-i privesc cu ochii aproape înlăcrimaţi de prea mult entuziasm.
