0
Îmi părăsesc viaţa virtuală pentru încă două săptămâni. De data asta îmi voi lăsa cochilia pentru dragi mei munţi din care aştept cu nerăbdare să muşc pe săturate. Vreau chitări, oameni veseli, prietenoşi şi puţin băgăcioşi care îşi trimit în cercuri sticlele de ţuică ca să încălzească şi sufletele străinilor cu care s-au întâlnit la înălţimi. Abia aştept să umblu până seara târziu, să montez cortul în fiecare zi, să simt că părul meu e gata să se aprindă de la mirosul de foc pe care îl va purta neputincios timp de mai bine de o săptămână. Am să drămuiesc bine apa ca să îmi pot bea cafeaua dimineaţa şi ceaiul seara. Mă voi scârbi pentru un an de conservele de pateu pe care sper că nu voi fi nevoită să îl ung pe biscuiţi.
