3
Câte odată mă întreb dacă premiile Nobel din ultima vreme nu au fost acordate în baza omiprezentelor principii "politically correct". Mă întreb care este legătura între curentele feministe şi literatură sau politică. Cum de în marile universităţi există catedre de "feminism"?
Acum două seri am asistat la o discuţie, într-un bar (unde altundeva?), despre : flexibilitatea limbii române în ceea ce priveşte personajele de sex feminin. Româna are cuvinte ca şi: poetesă, consilieră, deputată, scriitoare pe care nu le folosim, spunea respectivul, nici măcar "noi femeile". A terminat discursul afirmând triumfator că noi, femeile, suntem primele "misogine". Mă întrebam atunci dacă cuvântul românesc, şi nu numai, pentru "misogine" nu e "feministe". Concluzia e că in limba romană se pot simţi bine atât misoginii cât şi feministele, dar şi misoginele. În cazul ăsta, pe baza aceleiaşi felxibilităţi, în limba română se pot acomoda şi "feminiştii", categorie în care ar intra şi personajul carismatic care ne povestea despre lucrurile acestea.
Am o carte de Doris Lessing care mă astepta în bibliotecă de ceva vreme şi pe care nu mă înduram să o citesc tocmai din prejudecăţi "misogine". Am hotărât totuşi că merită să îi dau atenţie atunci când am aflat că a caştigat premiul nobel. Întamplarea face că am început să o citesc chiar după ce am terminat o altă carte din aceiaşi categorie. Categoria am putea să o numim "nobel feminist". Mă refer la "Pianista" lui Jelinek. Un lucru e sigur, cultura mea în acest domeniu pare să se amplifice.
Când citesc cărţi de genul ăsta primul lucru care îmi vine în minte e că "sunt cărţi scrise pentru femei" (e adevărat, sunt o "misogină"). Nu ştiu, şi nu îmi pot da seama, ce impresie pot să lase asemenea cărţi "sexului opus". Un lucru e sigur însă, am glumit de multe ori pe tema asta, o femeie citeşte "Lolita" altfel decât un bărbat.
Fără să contextualizez prea mult, mie mi-au plăcut cărţile celor două "scriitoare", dar nu neapărat pentru că sunt "femeie". Pot, totuşi, să înţeleg un bărbat care susţine că aceste cărţi nu-i spun nimic.
În timp ce o femeie citeşte cu plăcere o carte cum e "Lolita" nu cred că un bărbat citeşte cu tot atât de mare plăcere "Pianista". Poate numai dacă e puţin feminist, sau, poate, tocmai eticheta de "roman feminist"(sau carte feministă) îl face să se îndeparteze. Cred sincer că sensibilitatea noastră este diferită. E clar că citim si scriem altfel. Nu cred, totuşi, că e nevoie să fim aplaudate, sau mai rău, să ne aplaudam singure pentru asta. Parcă am fi nişte animale de circ care au învăţat un nou truc. Un truc care părea inaccesibil rasei, dar care, datorită unui bun dresor, a devenit posibil. Parcă am fi nişte urşi care au învăţat să meragă cu bicicleta.
Despre turci poate altadată. Romanul lui Pamuk e chiar mişto, chiar dacă e foarte lung.
