2

sunete


Azi mă dedic tăcerii ascultând. Ascult zgomotul tastelor atunci când le solicit, ascult zgomotul maşinilor care trec prin faţa geamurilor de la parter, ascult cafeaua cum fâsâie în ibric şi mă ascult pe mine cum nu spun nimic. 

Frigiderul îmi şopteşte zguduirile sale interioare, chiuveta mai bolboroseşte şi ea din când în când ceva indescifrabil, imprimanta mă încântă cu zgmotul de fond şi o muscă se învârte suferindă prin propriu-i zumzăit. 
Poate vor începe să vorbească pereţii preluând accente de la uşile care se trântesc. Poate vor începe să vorbească şi cărţile construind o muzică care să încarce atmosfera şi să creeze o pâclă groasă de fum care te provoacă să nu mai vezi nimic.  

Azi am o prezenţă în ureche, cum are şi Dali. Ei îi place să asculte, dar se sperie şi dispare dacă aude vreo voce prea piţigăiată de om. 
Azi e ziua sunetelor joase, azi trăiesc la bariton.   

P.s: Azi trăiesc şi cu impresia că era un tablou de-a lui Dali cu două urechi supra dimensionate galbene, dar nu reuşesc să dau de el. Poate îmi doresc în momentul ăsta să existe, poate nici nu erau urechi, sau, poate, le-a pictat altcineva...

la vineri, octombrie 31, 2008 2 comentarii
17

îşi dă cineva cu părerea despre asta?

7. Despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă...
la duminică, octombrie 26, 2008 17 comentarii
0

lucrarea de licenţă

În capul meu neuronii se împrietenesc şi construiesc ghemotoace. Se iau de mână sau se strâng în braţe şi fac mici gâlme pe care eu trebuie dup-aia să le periez ca să le desprind. Atunci când dau peste un ghemotoc dinăsta sper că măcar neuronii au reuşit să îşi aleagă prieteni pe măsură. Dacă reuşesc să-i desprind şi văd că îmi şoptesc o idee nouă îi felicit pentru alegere şi le dau aprobare de a-şi legalizeze relaţia.  

Seara, când soarele nu mai bate pe monitor ca să mă oblige să scriu lucrurile fără să le revăd, gâlmele astea care se simţeau bine la căldură se înroşesc. Se înroşesc şi se transformă în sirene ca să îmi atragă atenţia că în capul meu s-a decretat stare generală de asediu şi că orice inamic va fi omorât numai din cauza tentativei de a trece pragul zonei marcate cu "lucrarea de licenţă".  Celelalte părţi ale creierului sunt şi ele supărate şi trimit armate zonei cu probleme, pentru că, ştiu că dacă nu le voi folosi prea des îşi vor pierde antrenamentul şi riscă să se atrofieze.  

Un ceai şi un somn bun reuşeşte să liniştească pe toată lumea. La ora de culcare prietenii se iau de mână, cuplurile aprobate de mine se iau în braţe şi îşi promit iubire veşnică.

la duminică, octombrie 12, 2008 0 comentarii
1

aviz

Încep să mă înconjoare maldăre de hârtii. În următoarele luni am să mestec mâncarea numai cu dantura din parte stângă pentru că, în cealaltă parte sunt prea ocupată cu rumegatul întrebărilor. Şi ce întrebări! Am să demonstrez că am dreptate, dar am să trec mai rar pe aici şi voi trece şi mai rar pe la voi .

Am să le transmit urările voastre de bine lui Wittgenin, lui Russel, lui Moore, lui Kant, lui Hintika, lui Maslow, lui Haller, lui Moris Engel, lui Hacker, lui Black, lui Patricia Kitcher, lui Stern,  lui Ramsey, lui Favrholdt, lui Stenius, lui Paul J., lui Anscombe, lui Gargani, lui Rudolf Haller, lui  Diego Marconi, lui David Pears, lui Stenius, lui Henderson, lui M . Tiles, lui McDowell, lui Bernard Wiliams şi celorlaţi din gaşcă.
la miercuri, octombrie 08, 2008 1 comentarii
4

la ghicitoare

De când am făcut ochi ca să mă văd am fost tentată de ideea de a-mi cunoaşte viitorul. În imaginaţia mea trăieşte şi acum o ţigancă cu bani în păr care-mi şopteşte la ureche ce vede cu ghiocul pe care îl poartă împreună cu o măsuţă pliantă în salbă. 

Nu îmi doresc nemurirea şi am uitat aprope toate lucrurile pe care mi le-au spus ghicitoarele în carne şi oase care au scormonit prin destinul mea. Câteodată diferite cunoştinţe sau prietene pricep dorinţa mea asunsă şi o fac pe ţiganca mea imaginară să se materializeze. Nu-şi pun bani în păr, nu au nici ghioc nici măsuţă pliantă, dar îmi place să le ascult. Am impresia că-şi folosesc bagheta magică ca să îmi umple capul di mii de furnici care îmi masează gândurile şi alunec într-o lume paralelă. Îmi place să cred că fur ceva, chiar dacă acel ceva e tot al meu. E al meu-l de peste câteva săptămâni, câteva luni sau ani.  

E ca atunci cînd bei un suc rece dacă ţi-e sete, faci o baie caldă dacă ţi-e frig, cauţi un prieten dacă eşti singur. Asta e! În loc să tragi de mână un prieten te deranjezi pe tine. Te furi dintr-un prezent ca să te transporţi într-un trecut sau într-un viitor,  în timp ce, în acel prezent rămâi moale, fără chef şi absent. 

la joi, octombrie 02, 2008 4 comentarii

blog personal cu țigări, cafea și mărunțișuri

Un produs Blogger.