korova

Am început să-mi ajut tălpile să umble cu degetele de la mâini. Le ridic încet de fiecare dată ca să nu se simtă bruscate şi le oblig să meargă. Mă plimb prin meleaguri străine cu oameni noi.

Am început să-mi ajut creierul să umble cu degetele de la mâini. Îmi ridic încet gândurile ca să de îndrepte spre meleaguri arhi-cunoscute din care trebuie să scoată ceva nou.

Degetele de la mâini au fost cele mai active părţi ale trupului meu în ultimele săptămâni. Şi mă tot plimb şi mă tot uit...

Azi aş vrea să fiu originală ca soarele care iese dintre nori in fiecare primăvară. Aş vrea să storc batiste pline de sudoare de creaţie pe fruntea asta a mea care s-a dezobişnuit să scrie.

Ştiu bine că iarna e frumoasă, că e zăpadă, dar parcă pentru mine acum a devenit mai mult timp de stat în casă la căldură. Iarna parcă e un anotimp pentru copii. Ei sunt cei care se bucură de toate ale iernii mereu în frig şi îngeţaţi.

Încă nu mă reazăm în toiag şi nu spun vorbe înţelepte, dar mă gândeam acum ca un bătrân, la o nedumerire de copil. Ce ar fi trebuit oare să răspund atunci când o voce entuziastă mă întreba: ce vrei sa te faci când vei fi mare?

Trebuia să spun: vreu să mă fac primăvara...

De câteva zile parcă am ajuns în paradisul stomacului meu. Mă scufund în iaurt, în brânză şi în lapte. Am ajuns într-un tărâm unde lucrurile astea ţi le vând zmei şi zmeoaice cu păr blond şi ochi albaştri.

Pe lângă lapte aici mai curge şi bere din fântâni. Oamenii se plimbă pe alei bine organizate pe două roţi, cu ochii strânşi din cauza că fulgii de zăpadă atacă în continuu şi cu mănuşi, căciuli, fulare care se comportă drept scud în frigul de afară.

Fac îndelungi plimbări printre sute de bicilete şi mă tot uit. Mă uit în stânga, în dreapta, în sus, în jos şi încerc să mă obişnuiesc. E frumos aici...în tărâmul ăsta populat cu zmei blonzi.

P.S: Ar mai fi de spus acum că tărâmul ăsta merită o nouă categorie, aşa că lumea lui va apărea separat în partea din stânga a paginii.