korova

Ce ușor și dureros surprind cuvintele astea o esență foarte grea:

"În închisoarea Jilava auzisem povestea unui arestat pe care anchetatorul, în nobila sa strădanie de a-l convinge să recunoască lucruri pe care nu le făcuse, îl lovea numai în cap. "O să-mi scoateţi ochiul", s-a plâns victima, la o lovitură mai zdravănă şi care îşi greşise ţinta. "Nu-ţi fă probleme", l-a liniştit torţionarul. "Şi eu mi-am pierdut un ochi într-un accident şi uite că nici nu se cunoaşte. Ce, ai putea să-mi spui care e de sticlă ?" "Stângul", a răspuns arestatul. "Cum ţi-ai dat seama ?" s-a mirat anchetatorul. "Are o privire mai umană". (Florin Constantin Pavlovici).

Văd că revin din ce în ce mai des la una dintre puținele tematici serioase de care m-am ocupat aici pe blog. Cred că am să inaugurez o nouă rubrică. De data asta însă prefer să mă feresc de la a face prea multe broderii pe marginea textului, căci bucățica asta de viață și de scriitură nu are nevoie să fie comentată.

Sunt atât de ocupată în ultima vreme încât rămân tot timpul cu doi pași în urma mea. Eu mă confund cu umbra care mă urmărea până acum nevăzută și din mine înaintează doar o imagine care răspunde mecanic tuturor lucrurilor pe care le întâlnește.

Pentru că n-am avut timp decât să ciocnesc câte un ou cu oamenii dragi mie acum încerc să repar cumva nelegiuirea și să vă urez și vouă, pe strada asta anonimă a internetului, ca iepurașul și paștele să vă ascundă prin colțurile casei numai împliniri și fericiri.

Și pentru că azi văd că mă scufund în mărturisiri mai puțin criptate ca de obicei vă mai spun că răbufnirile mele internaute încep să-mi fie dragi și că măcar o dată pe săptămână am să încerc să mă țin de ele ca să nu mă pierd prin mărunțișurile pe care le port prin buzunare și prin genți.

Revin mai încolo cu amărunte...