korova

Românica e pentru mine un con extra large cu multe gusturi de îngheţată. Unele sunt mai acre, altele mai amare, dar cele mai multe sunt dulci şi mă ung pe sufleţel. Mi-am umplut rucsacul cu parfum de cfr, bocancii au stat pe covoarele din maşina lu' nenea care s-a îndurat de noi. Mă declar nespus de optimistă şi cred că îngheţata asta mare nu se va topi. În ziua de azi avem destule congelatoare performante ca să o pot pune pe iarnă şi să mă pot bucura de ea chiar dacă îşi va pierde ceva din aroma iniţială.

Am de respectat un pact. Următoarele posturi vor fi ceva mai lungi şi poate plicticoase.

Primul post din această serie s-a născut undeva într-un personal cu geamul năclăit şi cu mirosuri alese. Sare din carneţelul meu albastru direct pe tastatură.

Prima zi

În Cluj. Mi-e somn. Oare am ajuns acasă? Avem o hartă şi eu mi-am încălzit din nou mintea şi picioarele cu flacăra de la primusul din rucsac. E patru dimineaţa şi parcă (?) am terminat tot ceea ce era de făcut. Mâine trenul e la zece . Gata.

Îmi doresc mult, dragul meu, să mă iei în braţe încurcat în sacul de dormit la peste două mii de metri. Vreau să îţi simt răsuflarea obosită şi sinceră lângă urechea mea care se chinuie să se acomodeze pe bluza care joacă rol de pernă. Te voi iubi mai mult în tăcerile pline de piatră care se vor aşterne între noi.

În Avrig. E un magazin cam prăfuit aici. Importantă e curtea doamnei prietenoase de unde am uitat să plecăm vreo oră, deşi din sfert în sfert de ceas ne anunţam politicos plecarea şi ne scuzam pentru deranj. Avem ţigări, avem pâine şi Negoiu ne aşteaptă. Sunt aici nişte băbuţe care ne zâmbesc de sub năframă şi un tânăr care ne salută de sub oglinda de la Dacie. "Da mult mai aveţi de mers!". Bunul nostru prieten, nenea cu autostopul, opreşte. De data asta nu vrea ăia câţiva lei pe care noi ne încăpăţânăm să nu i dăm ţinându-l de poveşti. Acum are jeep şi îl putem răsplăti numai cu plimbarea obligatorie prin frumuseţea sa de pensiune şi împărţind bancheta din spate cu varza românească cumpărată în grabă de la magazin. Aia din piaţă e turcească!

Ceasul electronic de pe bordul maşinii arată ora şapte aşa că îmi rămân doar cinci kilometri ca să mă împrietenesc cu noul meu rucsac prea performant pentru spatele meu obişnuit cu cvasi-cârpăceli.

În Poiana Neamţului. Foc, cort, apă. Noapte bună, dar cu multe zvârcoleli. N-am dormit prea bine, dar e plăcut oricum.