Acasă e un borcan mare în care am obiceiul să arunc tot ceea ce cred eu că e de cuviinţă. Nu stau să sortez prea mult.
Pe borcan îmi place să lipesc o etichetă pe care îmi scriu numele cu cerneală şi cu litere mari de o şchioapă. Când mă uit la el din afară lucrurile din borcan îmi zâmbesc atrăgător şi mă strigă pentru că ştiu că sunt ale mele. Le posed cu ochii şi cu mintea, dar sunt atât de înghesuite, încât de cele mai multe ori nu reuşesc să le văd pe toate.
Îmi place mult să fac salturi mortale în borcan şi când sunt înăuntru am tendinţa să uit că mă înconjoară pereţii groşi ai acestuia. Nu poţi ţine cu adevărat la cineva dacă nu şti să tragi cu ochiul la borcanul lui.
Când îmi construiesc un "borcan de împrumut" trebuie să am grijă să nu se spargă şi să nu se şteargă numele. E forte greu să dai viaţă unui borcan nou. De obicei e mare zarvă. Lucrurile nu îşi găsesc locul, se ceartă între ele şi îţi cer tot felul de absurdităţi. Cel mai important este, pentru a reuşi să îl construieşti cât mai temeinic, să iei ceva din vechiul borcan.
Cu asta rişti de cele mai multe ori să îl vitregeşti. De puţină continuitate e nevoie însă întotdeauna.
Mai există şi alte recipiente cu ajutorul cărora se face trecerea de la un borcan la altul. Câte odată aceste recipiente se transformă în borcane de sine stătătoare. Sunt unele lucruri care trebuiesc ascunse. Borcanele de tranzit nu sunt transparente şi de cele mai multe ori sunt numerotate: 13 ani, 14 ani, 15 ani... sunt ascunse bine şi în acelaşi timp sunt lăsate la îndemână. Se pot scoate la iveală în anumite perioade, dar nu pot fi privite din afară. Legea lor e că trebuie să îţi acorzi timp ca să le poţi descoperii.
Mi-e greu câte odată sa nu îmi încurc borcanele. Am să îmi construiesc într-o zi un borcan mare în care să încapă toate celelalte.
