Dacă în viitor mă va întreba cineva de ce iubesc România voi rămâne fără cuvinte pentru câteva secunde şi mi se vor umezi ochii la amintirea acestei zile, dar nu voi ştii să o explic. Voi arunca în joc veşnicele argumente cu revistele, cu ţara mea, cu oamenii, dar întotdeauna fondul ne pronunţat al argumentelor mele va fi ziua asta şi altele la fel. Cum să-i descrii unui străin sentimentele neaoşe pe care ţi le trezeşte ţara ta atunci când o adulmeci de aproape? Dorul de casă începe să aibă sens şi substanţă atunci când se combină cu poveştile nerostite ale sentimentelor mele.
O descriere simplă a traseului din a patra zi ar fi: Vârful Scara-custura Sărăţii- vârful Negoiu- Strunga Dracului- Lacul Călţun. Mai mult decât despre traseul în sine vreau să îmi aduc aminte de fericirea oaselor mele care au simţit că se pun în mişcare după mult timp colaborând cu muşchii mei obosiţi, de sentimentul de eliberare şi poate, de cutia de porumb fiert pe care am mâncat-o într-o cameră pe care stâncile au construit-o ca adăpost pentru trecătorii care vor să se ferească de vânt.
Cuvintele mi s-au cam terminat de când am primit pozele. Nu vreau să las spaţiul următoarelor zile gol aşa că le prezint aşa cum îmi vine mai uşor.
